Călătoria spre Viena ascultând muzica lui Mozart
Dimineață de iunie m-am urcat în avionul Companiei Austrian Airlines, către Viena. M-am așezat confortabil pe scaun în acordurile muzicale ale lui Mozart. Mi-a trecut și somnul și plictiseala matinală, eram vioaie și cu chef de ducă. Zborul a durat o oră și jumătate, imediat am ajuns în capitala Austriei.
Aeroportul din Viena este bine conectat la rețeaua de transport în comun și la aeroport se poate ajunge rapid, confortabil și ieftin cu trenul sau autobuzul.
Am ieșit pe poartă, și m-am îndreptat spre Flughafen Wien Train Station. Cel mai ușor ajungi în centrul Vienei cu trenul. Sunt mai multe variante, diferă doar prețul. Trenul City Airport Train (CAT) leagă aeroportul fără opriri intermediare cu nodul de trafic rutier Wien Mitte în 16 minute și oferă numeroase prestații suplimentare ca City check-in cu înregistrarea bagajelor chiar în oraș. Trenul City Airport Train (CAT) este cea mai rapidă legătură între aeroport și centrul orașului Viena, circulând zilnic la intervale de 30 de minute, între centrul orașului (stația de tren Wien Mitte/Landstraße) și aeroport, din primele ore ale dimineții până la miezul nopții. Gara de tren Wien Mitte/Landstraße se află la aproximativ 15 minute de mers pe jos de centrul orașului și se poate ajunge la aceasta cu liniile de metrou U3 și U4, linia de tramvai 0, linia de autobuz 74 precum și cu unele trenuri rapide.
Călătorie unică 14,90 €, bilet dus-întors 24,90 € (cu o valabilitate de şase luni de la data achiziţionării)
Copiii sub 15 ani călătoresc gratuit, precum şi însoţitorii persoanelor cu mobilitate redusă, înregistraţi.
Biletele sunt disponibile online pe www.cityairporttrain.com, la automatele şi personalul CAT.
Trenul urban al liniei S7 pleacă de la aeroport cu o frecvență de 30 de minute, opreşte în staţiile centrale Wien Mitte (Viena Centru) şi Wien Praterstern cu posibilităţi de schimbare a mijlocului de transport în reţeaua vieneză de trenuri urbane sau metrou. Călătoria de la aeroport în centrul Vienei durează 25 de minute, iar până la staţia Wien Praterstern, aproximativ o jumătate de oră. Cu acest tren am circulat și eu, variantă acceptabilă ca și preț. De la automat mi-am cumpărat bilet, am studiat panoul electronic și am umărit trenul S7 pentru a vedea linia la care va opri, la platforma 3.
zilnic de la ora 04:49 până la 01:19, cu o frecvenţă de 30 de minute
De la Gara Wien Praterstern până la aeroport:
zilnic de la ora 04:15 până la 00:45, cu o frecvenţă de 30 de minute
De la Gara Wien Mitte până la aeroport:
zilnic de la ora 04:19 până la 00:49, cu o frecvenţă de 30 de minute
Bilete:
Călătorii cu Vienna City Card sau cu biletul valabil pentru mai multe zile de la Liniile de Transport vieneze au nevoie doar de un bilet de călătorie suplimentar de la aeroport până la periferia oraşului Viena la preţul de 2,10 € (disponibil de la automatul de bilete ÖBB (Căile Ferate Federale Austriece) sau de la ghişeul pentru bilete ÖBB)
Aduţi: 4,50 € (= 2,10 € pentru biletul de la aeroport până la periferia oraşului Viena + 2,40 € pentru biletul valabil în perimetrul oraşului Viena)
Copii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 14 ani inclusiv: 2,30 € (= 1,10 € pentru biletul de la aeroport până la periferia oraşului Viena + 1,20 € pentru biletul valabil în perimetrul oraşului Viena)
Gratuit pentru copiii cu vârsta sub 6 ani
Vienna City Card, biletul valabil pentru mai multe zile şi cardul de călătorie trebuie validate înainte de începerea călătoriei.
Am ajuns în stația Praterstern, cartierul arată ca o stațiune turistică, în apropiere se vedeau roata mare din parcul de distracții Prater, alei cu copaci, magazine de orice fel, tramvaie și biciclete. Oamenii mergeau la treburile lor.
Foto: Arhiva personală

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu