Regina Maria a României a fost mai mult decât o suverană într-un timp tulburat de istorie. A fost o visătoare, o creatoare, o femeie care și-a transformat sensibilitatea în forță și arta în mod de a trăi. Provenind dintr-o familie regală europeană, purtând în sânge eleganța britanică și rafinamentul rusesc, Maria a ajuns pe pământ românesc ca un soare care strălucește intens deasupra acestei țări. Regina Maria a României a rămas în inimile oamenilor ca o prezență luminoasă, fermecătoare și plină de forță creatoare. Miercuri, 29 octombrie, se împlinesc 150 de ani de la nașterea celei care a fost Regina Maria a României, personalitate marcantă a istoriei românilor. Alteţa Sa Regală Principesa Maria Alexandra Victoria s-a născut la 29 octombrie 1875, la Eastwell Park, în comitatul Kent din Anglia. Principesa Maria a fost fiica lui Alfred al Marii Britanii şi Irlandei, Principe de Saxa-Coburg-Gotha, Duce de Edinburgh (1844–1900), care refuzase, în 1863, Tronul Greciei, şi a Marii Ducese Maria Alexandrovna a Rusiei (1853–1920).
Astfel, Principesa Maria era nepoată a Reginei Victoria a Marii Britanii (1819–1901) şi a Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei (1818–1881). La 10 ianuarie 1893 s-a măritat cu Principele Moştenitor al României, Ferdinand, cu care a avut şase copii. A fost Regina României între anii 1914 şi 1927. A murit la 18 iulie 1938, la Sinaia. După o copilărie petrecută în în Anglia, în mijlocul naturii din comitatul Kent, după vizite la Curtea ţarului, bunicul său, dar şi în Malta, unde a petrecut clipe frumoase împreună cu Principele George, viitorul Rege George al V-lea al Marii Britanii şi Irlandei, Maria a venit în ţara ei de adopţie în 1893, ca soţie a Principelui Moştenitor Ferdinand. Calităţile ei remarcabile au transformat-o repede într-o figură publică de primă mărime, iar naturaleţea sa i-a cucerit pe români. La venirea în ţară, George Coşbuc îi închina o poezie în care îi ura să devină un „al doilea soare“ pentru România. Inteligentă, frumoasă, plină de curaj şi de hotărâre, viitoarea regină participă de la început la viaţa culturală românească şi îşi leagă numele de multe proiecte sociale și culturale.
Foto: Arhiva personală
Fire profund artistică, Regina Maria a transformat fiecare colțișor al vieții sale într-o operă: de la grădinile Balcicului, unde piatra și marea se întâlneau într-un dans etern, până la paginile jurnalelor sale, scrise cu emoție și luciditate. A pictat, a desenat, a creat costume și interioare, a compus povești pentru copii și a modelat un stil unic, romantic, plin de simboluri, care încă ne inspiră. Arta ei nu a fost doar un refugiu, ci o formă de comunicare. În culorile și cuvintele ei se regăsea dorul, curajul, dar și fragilitatea unui suflet mare, prins între datorie și pasiune. Maria a știut să iubească oamenii și țara pe care destinul i-a încredințat-o, făcând din frumusețe o armă blândă dar puternică. În timpul Primului Război Mondial, Regina Maria nu a rămas în turnul de fildeș; a mers în spitale, a mângâiat suferințe, a adus alinare. Era o artistă care transforma durerea în lumină. Iar mai târziu, la masa negocierilor internaționale, farmecul ei a cucerit diplomați și regi, făcând ca România Mare să nu fie doar un vis. Regina Maria rămâne, pentru noi, românii, un simbol al frumuseții care vindecă, al creativității care construiește și al iubirii care lasă urme adânci în istorie. O regină-artistă, un suflet regal cu aripi de poet.
Foto: Arhiva personală
Foto: Arhiva personală
Sinaia, Castelul Peleș
La poalele Carpaţilor, în liniştea de munte a oraşului Sinaia, Regina Maria îşi găseşte primul atelier al visului ei românesc, un spaţiu intim în care natura înconjurătoare s-a întâlnit cu sensibilitatea ei artistică. Astfel, Regina şi-a cultivat gustul pentru frumos, ceea ce avea să se reflecte mai târziu în fiecare amenajare creativă. În grandiosul Castel Peleș, Regina Maria şi-a lăsat amprenta de artistă-regină. Prezența ei acolo a adus un suflu personal, plin de eleganţă dar şi de intimitate. Spaţiul devine un cadru de inspiraţie, lemn sculptat, vitralii, scări ce par să urce spre vis - şi, regina îl transformă într-o scenă a rafinamentului ei. În acest decor, arta nu rămâne doar ornament, ci devine parte din viaţă. În grădinile de la Sinaia, regina își petrecea multe clipe, cu mâinile în pământ, plantând, îngrijind și visând. Florile îi erau confidente, iar aleile se transformau în adevărate galerii de artă vie. Pictura, sculptura, lucrul manual erau pentru ea punți către o lume interioară de o bogăție rară. Muzica îi completa universul. În sălile Castelului Peleș, armoniile răsunau adesea vibrând în inimile celor ce aveau norocul să o asculte. Fiecare zi era o împletire de responsabilitate regală și subtilă explorare artistică. Regina Maria a transformat Sinaia într-un colț de paradis al spiritului. Acolo, frumusețea creației îi îmbrățișa sufletul, iar ea, la rândul ei, dăruia lumii frumusețe prin tot ceea ce făcea.
Foto: Arhiva personală
La Sinaia, istoria se împletește cu aerul răcoros și parfumat al pădurii, iar eu am simțit cum timpul încetinește pentru a-ți oferi clipe de contemplație. Regina Maria a României a rămas în inimile oamenilor ca o prezență luminoasă, fermecătoare și plină de forță creatoare. La Sinaia, în locul care i-a devenit adăpost spiritual și refugiu al inspirației, ea a găsit o armonie aparte între rafinamentul regal și simplitatea naturii muntelui. Acolo unde pădurile șoptesc și florile își deschid petalele sub soarele dimineții, regina și-a descoperit mereu energia de a clădi, de a iubi și de a dărui.
Castelul Pelișor
Pelișorul este semnătura Reginei Maria. Aici, arta nu e un accesoriu, ci esența locului. Aurul cald, motivele celtice, simbolurile spirituale - toate vorbesc despre un suflet care dorea să creeze un spațiu al identității sale profunde. În fiecare detaliu se simte emoția unei femei care îmbina regalitatea cu delicatețea, forța cu visarea. Camera de aur rămâne testamentul spiritului ei creator.
Foto: Arhiva personală
Regina Maria și-a dorit ca Pelișorul să fie un sanctuar al personalității ei, diferit de solemnitatea Peleșului. A ales un stil modern pentru epocă, Art Nouveau, încărcat de simboluri, culori calde și elemente inspirate de natură. Sufletește legată de culturile celtică și orientală, le-a împletit în detalii decorative, vitralii, motive florale și mobilier artistic. A cerut spații luminoase, intime, unde să poată crea, picta, scrie și medita. Camera de Aur, cu frunze de aur și simboluri spirituale, a devenit centrul visării sale. Pelișorul s-a născut astfel ca un castel al inimii, oglindă a reginei-artist.
Construcţia Castelului Pelişor a început în anul 1899, ca urmare a dorinţei regelui Carol I de a asigura o reşedinţă principilor moştenitori Ferdinand şi Maria, după un proiect al arhitectului ceh Karel Liman (1855-1929) şi cu contribuţia decoratorului vienez, Bernhard Ludwig. Arhitectul şef al Pelişorului, Karel Liman, a respectat solicitările primite, inserând în arhitectura exterioară a construcţiei elemente germane „Fachwerk“, dar şi câteva elemente româneşti - două turnuri acoperite cu olane de gresie colorată, asemănătoare turlelor bisericilor din Bucovina dar şi ocniţe specifice Văii Prahovei sau elemente brâncoveneşti de delimitare spaţială. La 24 mai 1903, are loc inaugurarea construcţiei, iar în Actul inaugural, pictat de Maria pe pergament se arată: “Noi, Carol I, rege al României, clădit-am această casă alăturea de falnicul castel Peleş pentru iubiţii noştri nepoţi. Sfinţită de biserică spre a aduce binecuvântarea cerului, noi, Ferdinand, principe al României cu Maria, principesă primit-am în această nouă clădire, cu inima recunoscătoare şi plină de dragoste. Intrat-am cu ai noştri copii, Carol, Elisaveta şi Maria, în anul mântuirii 1903, iar al domniei regelui Carol al 37-lea, în ziua de 24 maiu. Dat-i-am nume, Pelişor.” Castelul Pelişor devenea astfel parte integrantă a ansamblului arhitectonic realizat de regele Carol I pe valea pârâului Peleş, alături de Castelul Peleş – reşedinţa de vară a Casei Regale -, Casa Cavalerilor, Economatul, Casa Corpului de Gardă, Casa Arhitecţilor şi Casa Grădinii. Pelișorul va cunoaște mai multe etape ale decorației, ce vor ilustra evoluția sentimentelor și a gustului reginei Maria. De la ,,cuiburile aurite”, unde prințesa moștenitoare, rănită de lumea reală, se putea refugia pentru a visa departe de cruda realitate, până la epurarea severa a liniilor, la geometrismul Modern Style-ului sau la includerea în stilul personal a elementelor de artă românească, expresie artistică a identificării Reginei cu durerile și bucuriile neamului românesc. Aceasta este replica pe care,,Regina tuturor românilor” a dat-o, peste ani, regelui Carol I și germanității sale nezdruncinate. Castelul Pelișor dezvăluie, prin decorația sa interioară, personalitatea romantică, misterioasă, îndrăzneață, promotoare a unei arte noi și insolite a reginei Maria, căci, stilul ales de ea pentru această ,,casa de vis” este ,,Arta 1900”.
Foto: Arhiva personală
În anul 1938, având sănătatea şubrezită şi aflând de la doctori că sfârşitul era aproape, Regina Maria hotărăşte să se întoarcă în ţară, şi pe 18 iulie, trece în eternitate în Camera de aur a Castelului Pelişor, decorată de ea însăşi cu simbolurile atât de iubite de ea: credinţa, lumina şi viaţa veşnică. În testamentul său – „Scrisoare adresată Ţării şi Poporului meu” – Regina Maria a transmis atunci un emoţionant rămas bun poporului cu care se identificase şi pe care îl iubea nespus: „De acum înainte nu vă voi mai putea trimite nici un semn; dar mai presus de toate, aminteşte-ţi Poporul meu că te-am iubit şi că te binecuvântez cu ultima mea suflare”. În zilele care au urmat, Regele Carol al II-lea împreună cu fiul său Mihai, au îndeplinit dorința testamentară a Reginei Maria. Astfel, trupul i-a fost înhumat în biserica episcopală de la Curtea de Argeș, alături de cel al soțului său, Regele Ferdinand.
Tot conform dorinţei testamentare, Inima Reginei a fost așezată într-o casetă de argint de formă octogonală, iar aceasta a fost introdusă într-o casetă de bijuterii de argint aurit, gravată și ornamentată cu pietre prețioase, primită cadou de nuntă în 1893. Casetele au fost depuse, cu toate onorurile, în capela Stella Maris, la Balcic. După Dictatul de la Viena și pierderea de către România a teritoriilor sud-dunărene în 1940 (Cadrilaterul), caseta cu inima Reginei a fost luată de la Balcic, fiind așezată într-o criptă special amenajată în stânca muntelui Măgura Branului, într-un sarcofag de marmură. După anul 1948, Castelul Pelişor este preluat de către statul român devenind Casă de creaţie a scriitorilor, compozitorilor şi artiştilor plastici din România, iar până în anul 1989, din păcate, multe piese valoroase ale vechii colecţii de artă decorativă au fost împrăştiate pe la alte foste reşedințe regale.
În anul 1968, regimul comunist a mutat caseta cu Inima Reginei într-un seif al muzeului Bran, pentru ca în martie 1971 aceasta să fie adusă în patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României. După Revoluţie, specialiştii Complexului muzeal Peleş au reşit să reconstituie un spaţiu princiar şi regal la Pelişor, respectând în mare măsură inventarul iniţial al castelului, iar în februarie 1993, Pelişorul era inaugurat ca muzeu şi a fost deschis spre vizitare publicului. Construcţia cuprinde, în total, 99 de încăperi, faţă de Castelul Peleş care are 160 de încăperi. Holul de onoare, lambrisat cu lemn de stejar, este rafinat tocmai prin simplitate, remarcându-se luminatorul împodobit cu vitralii, element de arhitectură specific artei anilor 1900. Dormitorul de aur este decorat după planurile şi desenele reginei cu mobilă sculptată în lemn de tei aurit, cu piese realizate la 1909 în Atelierele de Arte şi Meserii de la Sinaia (şcoală înfiinţată de rege), cu decoraţiuni de antrelac de inspiraţie celtică şi elemente zoomorfe bizantine, interpretate în maniera Artei 1900.
Biroul reginei Maria, este plasat într-un interior împodobit cu coloane brâncoveneşti şi un cămin specific interioarelor româneşti şi este mobilat după concepţia Reginei, scaunele şi masa pentru corespondenţă fiind decorate cu simbolurile Mariei, crinul şi crucea gamată.
Camera de aur, denumită încăpere – pivot a palatului, este decorată cu pereţi din stuc aurit, care poartă frunze de ciulini, motiv drag reginei (fiind emblema oraşului Nancy, capitala Art-Nouveau-lui, dar şi legat de Scoţia, locul natal al Mariei), mobilierul de aici este decorat cu elemente celtice şi bizantine desingn-ul fiind întregit de luminatorul de pe plafon, în forma unei cruci celtice. În 2015, printr-o decizie a Guvernului României, caseta cu inima reginei Maria a devenit parte a colecției Muzeului Național Peleș, iar 5 ani mai târziu, mai exact pe 3 noiembrie 2020, prețioasa casetă a fost așezată, în urma unei ceremonii impresionante, în Camera de Aur de la Pelișor, acolo unde bătuse pentru ultima dată.
Castelul Bran - Între legendă și iubire de viață
Branul are o liniște care vorbește. Înconjurat de păduri și dealuri blânde, cu soarele toamnei jucând printre frunzele ruginii, pare un loc unde timpul s-a oprit să privească frumusețea lumii. Castelul Bran, cu turnurile sale albe și poveștile care i-au trecut pragul, domină peisajul cu o eleganță tăcută. E mai mult decât o fortăreață, e un simbol al legendei și al misterului care atrage călători din toate colțurile lumii.
Dar adevărata magie a Branului se află dincolo de ziduri: în satele din jur, în mirosul de fân, în liniștea pădurilor și în apusurile care colorează cerul în auriu și roz. O plimbare ușoară prin împrejurimi te face să simți libertatea pură a muntelui. Branul a fost darul unei țări recunoscătoare, iar Regina Maria l-a transformat în poveste. A decorat camerele cu obiecte adunate din toată lumea, a căutat să readucă viață zidurilor care șoptiseră secole întregi. A găsit aici liniște și nostalgie, o legătură aproape mistică cu peisajul montan. Branul a devenit castelul emoțiilor ei, locul unde trecutul și sufletul ei artistic s-au îmbrățișat.
După ce ai vizitat vestitul Castel Bran, poți vizita Muzeului Național Bran: vei descoperi colecţii şi expoziţii permanente și temporare de obiecte de artă decorativă, piese de artă plastică, obiecte memoriale, cărți cu valoare bibliofilă, obiecte cu semnificație etnografică, fotografii de epocă... mie mi-au plăcut cel mai mult reconstituirile de interioare din perioada în care Regina Maria şi familia regală a României foloseau Castelul ca reşedinţă privată. Sunt expuse foarte multe piese de mobilier de mare valoare, între care „vedetă” este patul cu baldachin din dormitorul regelui Ferdinand, o operă italiană de la sfârșitul secolului al XVII-lea - începutul secolului al XVIII-lea, realizat din lemn de tei, arin, nuc, stejar şi molid cu elemente decorative mai vechi, de origine germană, din prima jumătate a secolului al XVI-lea.
În camera alăturată este reconstituit şi dormitorul Reginei Maria, amenajat într-un stil eclectic, în concordanţă cu preferinţele ei estetice. Spirit religios, suverana s-a înconjurat de multe obiecte sacre. Cu toate că a fost crescută în religia anglicană, atmosfera plină de mister a bisericilor ortodoxe a impresionat-o încă din copilărie. În paraclisele ortodoxe în care se ruga alături de mama sa, Maria Alexandrovna, marea ducesă a Rusiei, mica principesă Maria de Edinburgh, viitoarea regină a României, se simţea cel mai aproape de Maica Domnului. Tocmai de aceea, în dormitorul său sunt expuse icoane vechi, precum și un iconostas mic, denumit și tetrapod, cu decor brâncovenesc. Mai sunt expuse aici divanul acoperit cu perne decorative, un scaun Savonarola de inspirație renascentistă, etajera grecească decorată cu încrustații de os, două portrete ale suveranei și o fotografie a principesei Maria a României - fiica reginei Maria și a regelui Ferdinand.
În timp ce vei parcurge sălile vei afla de la ghizii muzeului foarte multe poveşti interesante despre Regina Maria şi despre cât a iubit ea Branul („Brana mea cea iubită”), unde urbea Braşovului în semn de recunoştinţă pentru eforturile depuse în timpul primului război mondial şi la conferinţele de pace care au dus la realizarea Marii Uniri, i-a oferit în dar Castelul. Nu, nu este vorba de Castelul lui Dracula ci mai degrabă Castelul Reginei Maria. În anul 2006 Castelul Bran a fost retrocedat moștenitorilor principesei Ileana, respectiv nepoților reginei Maria a României, trei ani mai târziu Muzeul Național Bran a fost relocat în clădirile Vămii Medievale Bran restaurate din fondurile Ministerului Culturii și administrate de către muzeu până în data de 25 mai 2018. Pentru că și acest complex arhitectural a fost apoi restituit actualilor proprietari ai Castelului Bran, începând cu data de 1 iunie 2018, noul sediu al Muzeului Național Bran este găzduit într-un imobil situat în zona centrală a Branului, unde sunt depozitate şi expuse bunurile culturale mobile care provin din fondul regal, achizițiile muzeale și donațiile care fac parte din patrimoniul Secției de istorie „Regina Maria”.
Balcic, Bulgaria
La Balcic, arta devine libertate. Marea, soarele alb și stâncile argintii au fost inspirația supremă pentru Regina Maria. „Cuibul liniștit” nu a fost doar o reședință, ci o prelungire a sufletului ei: grădini suspendate peste mare, arhitectură orientală, detalii simbolice. Aici picta, scria, visa. Aici a iubit cel mai mult. Balcicul a devenit inima reginei… și regina și-a lăsat inima acolo.
Foto: Arhiva personalăCastelul de la Balcic a fost construit din anul 1925, în locul de vis care a fermecat-o pe Regina Maria și despre care spunea că ”i-a pătruns adânc în inimă”. Timp de 12 ani, suverana a petrecut nenumărate sejururi la Balcic, atât pentru a supraveghea lucrările de construcție, cât și pentru a-și petrece, în ”Cuibul singuratic” vacanțele și zilele de naștere sau pentru a găsi inspirația pentru cărțile sale. Între anii 1913-1940, localitatea a aparținut României, regiunea fiind dobândită în urma celui de al doilea Război Balcanic, petrecut între lunile iunie-august, anul 1913. În anul 1940 însă, în urma Tratatului de la Craiova, cele patru județe de la sud de Dunăre, anume Cadrilaterul, inclusiv Balcicul, a fost redobândit de Bulgaria.
Datorită climei calde, turiștii se adunau în Balcic încă de prin luna martie. Locul era de vis, migdalii înflorind timpuriu, iar dealurile fiind de un sol mai alb decât la noi. Balcic era locul de suflet al pictorului Nicolae Tonitza, dar și al unor scriitori precum Tudor Vianu, Ion Marin Sadoveanu, Ion Pillat și Jean Bart. În perioada anilor 1920-1940, reședința de vară a familiei regale s-a aflat în localitatea Balcic, la malul Mării Negre, în Bulgaria de astăzi. Reședința preferată a Reginei Maria era înconjurată de o celebră grădină botanică, unicat în Europa Centrala și de Est, în special datorită colecției de cactuși și de trandafiri.
Deoarece iubea foarte mult florile și chiar îi plăcea să i se spună ”regina grădinăreasă”, suverana a amenajat la Balcic terase și grădini cu influență orientală, englezească sau clasice, cu multe specii de flori. În anul 1924, Regina Maria a României vizita Balcicul pentru a doua oară, la insistențele pictorului Alexandru Satmari. Un an mai târziu începe construcția domeniului de la Balcic, Regina îndrăgostindu-se pur și simplu de întregul loc. Arhitecții italieni Augustino și Amerigo, împreună cu decoratorul elvețian de grădini Jules Jany, aveau să înceapă construcția, lucrările terminându-se în anul 1936. În grădina Palatului Regal, Regina Maria a României a ridicat o micuță capelă, în întregime din piatră, iar în interior zugrăvită în frescă. Regina a luat drept model o altă bisericuță, zidită undeva pe malul Marii Mediterane, locaș vizitat în copilărie.
Undeva, pe peretele de piatră care susține treptele către Capela Stella Maris, se afla unica inscripție în limba română de pe întreg domeniul regal din Balcic. Aceasta este o placă de marmură alba, pe care stă scris, cu litere aproape șterse, faptul că domeniul a fost construit de Regina Maria. Placa a fost acoperită în timp de iederă.
Capela Stella Maris a fost construită de meșterul zidar Gaetan Denize, la cererea reginei Maria a României, pentru momentele de rugăciune. În anul 1930, interiorul său a fost pictat de pictorii Anastase Demian și Tache Papatriandafil. Capela Stella Maris este construită din piatră, are în față o curte mică, o fântână și pietre funerare creștine. Conform dorinței testamentare a reginei, în anul 1938, aici va fi depusă inima acesteia. "Am cerut fiului meu, Regelui Carol al II-lea, ca inima mea să fie adusă și așezată la Stella Maris, biserica pe care am clădit-o la marginea mării. În decursul unei lungi vieți atâția au venit la inima mea încât moartă chiar, aș dori să mai poată veni la ea de-a lungul potecii cu crini ce mi-a fost mândria și bucuria. (...) Stella Maris nu va fi loc de îngropăciune și nici de întristare, iar cei ce vor veni, să pășească pe o alee de crini." (Testamentul Reginei Maria)
Iubitoare de frumos, Maria avea și o altă modalitate de afirmare a personalității - cea artistică. Creația ei literară cuprinde povestiri, evocări, romane, volume memorialistice. Vom cita doar câteva titluri: “Țara mea”, “Visătorul de vise”, “O legendă de la muntele Athos”, “Povestea unei domnițe neascultătoare”, “Gânduri și icoane din vremea războiului”, “Dor nestins”, “Povestea unei inimi”, “Regine încoronate”, “Păsări fantastice pe albastrul cerului”, “Glasul de pe munte”, “Măști”, “Povestea vieții mele”.Lucrările literare au fost scrise în limba engleză și traduse în română, câteva dintre traduceri aparținându-i lui Nicolae Iorga. Scriptura, în traducerea din veacul al XVI-lea, care pare a fi o interpretare în stilul lui Spencer și Shakespeare, îi ajunsese atât de familiară, încât, în zilele tragice de înfrângere, la Iași, când nu putea vorbi altfel de durerile morale care o șfâșiau, Maria, Regina României, trimitea pentru a se tipări în românește, versete biblice, care cuprindeau tristețile, mâniile și speranțele ei. Ea însăși pictorița talentată, Regina Maria a fost creatoarea unei societăți artistice, ce a avut printre membrii fondatori pe Ștefan Luchian și Ștefan Popescu, intitulată ,,Tinerimea artistică”. Această societate a inclus, printre membrii săi, artiști plastici de valoare ai perioadei interbelice: Kimon Loghi, Samuel Mutzner, Elena Popea, Marius Bunescu, Costin Petrescu, A. Verona, N. Vermont, A. A. Ionescu, Ipolit Strâmbu și alții.
Înzestrată cu haruri artistice, dar și cu o remarcabilă inteligență, principesa Maria ajunge treptat la inima austerului rege Carol I. Aleasă membră a Academiei de Arte Frumoase, aclamată de la cele dintâi cuvinte ca una din marile personalități ale epocii sale, Regina a câștigat o lume a cărei rezervă capitulează așa de greu și înaintea situațiilor și înaintea talentului. Cu orice prilej ea a ținut să afirme că România, fără a pretinde, nu cerșește.
Un omagiu emoționant la 150 de la nașterea Reginei Maria
Seria evenimentelor de celebrare a 150 de ani de la nașterea Reginei Maria a României continuă atât în țară cât și în străinătate.
Iată vă prezint un eveniment organizat de Fundația Calea Victoriei, în București, la Palatul Cesianu-Racoviță -Artmark: ,,Maria a României: Regina artistă ”- cu istoricul Narcis Dorin Ion. Dedicat personalității Reginei Maria , istoricul și excepționalul cercetător, colecționar și scriitor Narcis Dorin Ion, ne-a călăuzit mintea, simțurile și sufletul prin darul minunat de orator-povestitor prin istorii cunoscute sau mai puțin cunoscute din viața, opera și moștenirea acestei excepționale personalități cu multiple fațete artistice, care ne a lăsat o moștenire admirabilă, pe care încet-încet începem să o cunoaștem, prețuim și admirăm: Majestatea Sa Regina Maria. Amfitrionul întâlnirii desfășurată într-un spațiu minunat, cu un lector fascinant, a fost însăși distinsa doamnă academician Georgeta Filitti. O seară memorabilă, prețioasă, fascinantă petrecută într-o companie absolut onorantă alături de doamne ale comunității.
Regina Maria rămâne pentru noi nu doar o figură a istoriei, ci o prezență care încă luminează cu farmecul ei unic. A fost o suverană care a iubit cu toată ființa ei, arta, frumusețea, oamenii, România. În fiecare castel pe care l-a înfrumusețat, în fiecare pânză pictată, în fiecare cuvânt așternut în paginile sale, ea a lăsat o parte din sufletul său luminos.
Privind spre trecut, o descoperim ca pe o muză a propriei țări, o artistă a inimilor, care a modelat nu doar imagini și culori, ci însăși identitatea unei națiuni renăscute. Regina Maria a iubit România înainte ca România să știe pe deplin să se iubească pe sine. Iar această iubire a transformat-o într-o operă de artă vie. Astăzi, noi, cei ce îi urmăm pașii în timp, nu putem decât să îi mulțumim. Pentru frumusețea pe care ne-a dăruit-o. Pentru curajul ei de a visa. Pentru noblețea cu care a transformat visul în realitate.
